Noi, la Colectar, știm că produsele simple și curate, cu gust autentic, presupun pasiune și multă grijă. Noua gamă COLECTAR BIO cuprinde lapte, sana, kefir, iaurt și ayran. Toate au fost create din lapte ecologic integral si puse in ambalaje din sticlă pentru a păstra cât mai mult din savoarea și bunătatea laptelui. Ambalajele din sticlă sunt recunoscute pentru calitatea lor de a nu interacționa cu alimentele şi băuturile pe care le protejează. În plus sunt transparente și ne permit să vedem produsul din interior.
Pentru a fi ecologic, laptele trebuie să îndeplinească multe condiții, de la alimentația naturală a animalelor, constând în iarbă proaspătă sau furaje verzi și uscate, până la colectarea laptelui dar și procesarea și manipularea lui după reguli foarte stricte. De respectarea acestor reguli se îngrijesc cu atenție și colectarii noștri. Pe toate acestea le facem cu dăruire și responsabilitate, în fiecare zi.
Cum știi că un produs este BIO / ECOLOGIC?
Laptele BIO este acel lapte provenit de la vaci hrănite cu produse netratate chimic, fără intervenții genetice, dar și verificate de un organism autorizat. Logo-ul ecologic
prezent și pe ambalajul produselor noastre din gama Colectar de lapte BIO, reprezintă o garanție pentru produsele ecologice produse în Uniunea Europeană.
Sigla poate fi utilizată numai pe acele produse care au fost certificate ca fiind ecologice de către un organism autorizat de control (Organismul de Inspecție și Certificare). Pentru aceasta, ele trebuie să îndeplinească anumite condiții stricte de producție, prelucrare, transport și stocare.